Nu toată lumea cunoaște avantajele colaborării cu o societate de brokeri de credite, așa cum suntem noi, motiv pentru care vom trece în revistă care sunt aceste beneficii.
Noi în calitate de broker de credite ajutăm oamenii să găsească și să acceseze cea mai bună variantă de creditare personalizată pentru ei.
Pentru aceasta noi suntem specializați și facem următoarele lucruri:
– Avem cunoștințe specializate din domeniul financiar-bancar acumulate dintr-o experiență de peste 20 de ani
– Avem acces la peste 20 de oferte de creditare de la toate instituțiile bancare din România.
– Consultanță financiară specializată IMM-uri
– Alegem împreună care este cea mai potrivită ofertă de creditare, conform situației tale financiare.
– Întocmim în locul tău dosarul de cerere creditare. Un dosar de creditare întocmit corect și profesionist crește considerabil șansele ca acesta să fie aprobat.
– Aplicăm și urmărim derularea aprobării dosarului cererii de creditare.
– Răspundem și gestionăm eventualele cereri suplimentare venite din partea băncii la care am aplicat pentru obținerea creditării.
– Oferim asistență de specialitate pe toată perioada desfășurării creditului obținut cu sprijinul nostru.
– Oferim consultanță pentru procedura de REFINANȚARE a creditelor deja existente.
– Oferim consultanță și sprijin pentru obținerea oricărui tip de creditare, atât pentru persoane fizice, cât și pentru IMM-uri.
– CIREAȘA DE PE TORT 🍒 – Serviciile noastre sunt gratuite, comisionul nostru este plătit din partea băncilor de la care intermediem creditele.
Avem experiență dovedită în :
✅Consultanță în accesarea finanțărilor și structurarea optimă a tranzacțiilor
✅Suport în negocierile purtate cu băncile partenere
✅Obținerea finanțării solicitate
✅Suport în restructurarea și optimizarea finanțărilor existente
Suntem aici pentru tine !