Tu știi cu ce trebuie să începi atunci când intenționezi să achiziționezi un apartament sau o casă prin credit ipotecar?
Din experiența noastră am observat că majoritatea celor care se gândesc la un astfel de demers pun mereu ”căruța înaintea calului”.
Aceștia își caută întâi viitoarea proprietate, apoi după ce o găsesc, aleargă cu disperare pe la bănci încercând să obțină suma necesară. De regulă băncile nu le oferă ceea ce își doresc deoarece suma solicitată este mult prea mare față de plafonul legal impus în ceea ce priveste raportul dintre rate si venituri.
✅Parcursul corect al acestui demers este exact invers.
Viitorul proprietar trebuie să meargă întâi pe la bănci care îi vor face o evaluare și se va stabili suma concretă ca împrumut de care ar putea dispune acesta.
Acest prim pas se poate realiza mult mai eficient și cu rezultate sigure și prin intermediul agenției noastre.
De regulă majoritatea oamenlior merg la cea mai cunoscută bancă, sau acolo unde își au și cardurile de salariu. Nu întotdeauna banca respectivă le poate oferi acestora cea mai bună variantă de creditare, de aceea se impune cunoașterea temeinică a condițiilor de creditare ale tuturor băncilor de pe piață.
NOI CU ASTA NE OCUPĂM – ȘI O FACEM BINE !!!
Abia apoi după ce se cunoaște suma maximă care poate fi împrumutată de la bancă în cele mai bune condiții, persoana respectivă își poate căuta o casă care să se încadreze în limita stabilită de către bancă.
Procedând astfel împrumutul și achiziția casei în sine, se vor desfășura mult mai rapid și cu mai puține dificultăți.
VĂ AȘTEPTĂM !!!
Avem experiență dovedită în :
✅Consultanță în accesarea finanțărilor și structurarea optimă a tranzacțiilor
✅Suport în negocierile purtate cu băncile partenere
✅Obținerea finanțării solicitate
✅Suport în restructurarea și optimizarea finanțărilor existente
Suntem aici pentru tine !
📌Serviciile noastre sunt gratuite, comisionul nostru este plătit din partea băncilor de la care intermediem creditele.
Pentru mai multe informații sau ajutor în accesarea / refinanțarea creditelor bancare, vă așteptăm să ne contactați: