În orice domeniu ne-am uita vom constata că piața respectivă este plină atât de profesioniști desăvârșiți, cât și de diletanți care încearcă să facă și ei un ban.
Iată în continuare 3 lucruri la care să fii atent atunci când ești în căutarea unui broker de credite pentru afacerea ta.
1. Uită-te la stilul de viață al brokerului.
Dacă acesta este îngrijit, îmbrăcat elegant, are un birou luxos și în general se vede că este stabil financiar, înseamnă că afacerea lui este una da succes căci el chiar se pricepe la ceea ce face.
2. Cere să vezi educația, acreditările și certificările acestuia.
Domeniul bancar este unul stufos în care fără o perfecționare continuă nu ai cum să faci o treabă bună pentru clienții tăi. Un broker dedicat domeniului său, ar trebui să aibă în spate multe studii de specialitate, diplome și acreditări de la diversele instituții din domeniul financiar-bancar.
3. Uită-te la prezența brokerului în online, cu tot ce înseamnă aceasta, respectiv articole, recenzii, conexiuni, prezențe la evenimente…etc.
Un broker de succes nu se teme să se afișeze în online, în schimb unul obscur și nesigur pe munca lui va sta ascuns și va încerca să ”prindă” și el câte un client slab informat. Rezultatele acestuia vor fi pe măsură.
Evident că în funcție de context pe lângă toate acestea te mai poți uita la experiența brokerului respectiv, la numărul clienților deserviți, dacă are cunoștințe legat de afacerea ta pentru care soliciți credit…etc.